Nu am putut bunico...

Nu am putut să preţuiesc,

Momentele, cînd te ştiam aproape.

Nici vifor gînd nu îmi dădea,

Că erai tu,la un pas de moarte.

Nu am putut să-ţi demonstrez,

Ce mult ţineam şi ţin la tine.

Privesc spre cer,mă rog cumplit,

Bunico,iartă-mă pe mine.

Iartă-mă pentru cuvîntul rău,

Ce poate, ţi l-am spus vreodată.

Iartă-mă de te-am făcut,

Să stai cu faţa-nlăcrimată.

Şi poate ochii tai albaştri,

Mai pierd şi-acuma,picături de ploaie.

Ce amintesc fiinţa cea curată,

Şi ce aprind, în suflete văpaie.

Îmi pare rau, nu am putut bunico,

Să fiu mereu,mereu eu lîngă tine.

Să-ţi ţin căldura, născută din iubire,

Să-ţi dăruiesc grija, ce ai purtato pentru mine.

Mă mai gîndesc, însă c-un fel de teamă,

Nu ai murit, tu încă mai trăieşti.

Trăieşti aici,în inima-mi ce bate,

Unde-n vecie, rază de soare eşti.